Prajitura Albinita

Cantitatile urmatoare sunt pentru o tava mare de prajituri de 30X33 cm.

Ingrediente pentru foile cu miere:

• 180 g miere
• 180 g zahar
• 100 g Unt gras 80% grasime Covalact de Tara
• 17 g bicarbonat de sodiu
• In jur de 100 ml Lapte bio Covalact de Tara cu 3.7 % grasime, preferabil rece de la frigider.
• 3 oua
• 2 fiole esenta vanilie - 4 ml
• Si intre 700 si750 g faina 000

Ingrediente pentru umplutura:

• 400 g gem consistent de la frigider
• 900 ml Lapte bio Covalact de Tara cu 3.7 % grasime
• 200 g gris
• 5-6 g sare – o lingurita nu foarte plina
• 150 g zahar
• 300 g Unt gras Covalact de Tarav80% grasime la temperatura camerei
• 2 fiole esenta vanilie (sau una de vanilie si una de portocal) - 4 ml
• Coaja de la o lamie mica netratata
• Si optional 2 linguri de zeama de lamaie

Poftă bună!

Inainte de a pregati acesta prajitura, ganditi-va ce fel de gem veti folosi. In principiu orice gem acrisor este bun, dar trebuie sa fie consistent. Un gem subtire, va iesi de la mijlocul prajiturii, sub greutatea straturilor de foi si crema. Asadar cu cat gemul este mai gros cu atat mai bine. Si marmelada este demna de luat in seama pentru Albinita.
Daca aveti gem moale, il puneti pe foc mic si-l mai fierbeti, 10-15 min, pana cand scade. Nu plecati de langa el, si amestecati continuu, pt ca se poate afuma foarte usor.
Puteti face asta cu mult timp inainte de a pregati prajitura, ca sa fiti siguri ca ati obtinut rezultatul scontat.
Incepem prajituritul cu baza de gris pentru crema, deoarece necesita timp sa se raceasca. Pregatim un vas cu pereti grosi in care vom fierbe Laptele BIO Covalact de Tara. Va recomand cu caldura noul lapte Bio Covalact de Tara cu 3.7 % grasime, un lapte cu un gust curat, autentic, provenit de la producatori certificati ecologic.
Cantarim 900 g de lapte sau masuram 900 ml cu o cana gradata. Este aproximativ acelasi lucru si nu este nevoie de o foarte mare acuratete. Punem laptele pe foc mic spre mediu. Cand aproape ca da in fiert adaugam grisul in ploaie si amestecam continuu cu un tel pana cand crema se ingroasa. Nu va dura mul; aprox 1 min. Cand devine dificil de amestecat, adaugam zaharul si il incorporam. Crema de gris va deveni putin mai moale.
Transferam intr-un castron, in care vom finaliza crema mai tarziu. Este bine sa utilizati un castron adanc, ca sa puteti lucra cu mixerul fara sa stropiti in jur. Se da la frigider, deoarece aceasta baza de gris trebuie sa fie complet rece pentru etapa urmatoare.
Intre timp ne putem ocupa de foile cu miere. In primul rand cantarim si pregatim toate ingredientele necesare, dar si un castron incapator in care vom face aluatul.
Preincalzim cuptorul la 200 de grade Celsius, caldura sus si jos fara ventilatie. Apoi pregatim o tava de cuptor de 30X33 cm impreuna cu 4 foi de copt.

Intr-o craticioara adaugam:
• Mierea - poate fi miere de orice tip
• Zaharul
• Bicarbonatul de sodiu
• Si aproximativ 100 g de unt gras Covalact de Tara, asta inseamna jumatate de pachet.

Punem pe foc mare si amestecam constant.
Bicarbonatul are un rol foarte important pentru aceste foi. Recomand cu staruinta sa nu-l inlocuiti, sa nu micsorati cantitatea, mai ales sa nu-l stingeti inainte cu zeama de lamaie sau otet sau sa nu-l adaugati in alta etapa a retetei.
In scurt timp, sub actiunea caldurii, bicarbonatul incepe sa reactioneze, umfla amestecul de zaharuri si unt, si le grabeste caramelizarea. Siropul sta putin timp pe foc, insuficient sa ajunga la o temperatura inalta de caramelizare dar cand se adauga bicarbonat totul se intampla mult mai repede.
Cand totul devine usor cafeniu se toarna amestecul in castronul pentru aluat, apoi imediat se adauga restul de lapte bio Covalact de Tara, pentru a stopa gatirea.
Se adauga o parte din faina, si se amesteca. Astfel coboram temperatura aluatului, ca sa putem turna si oualele batute fara sa le transformam in omleta. Continuam sa adaugam faina treptat si sa amestecam. Nu uitam sa adaugam si aroma de vanilie intre timp.
Cantitatea de faina necesara poate varia , de aceea nu se adauga toata de la inceput. Punem cat este necesar pentru a obtine un aluat molcut.
Asa trebuie sa fie consistenta. Moale si usor lipicios la suprafata. Nu il faceti prea tare pentru ca va fi dificil de intins. Eu am utilizat de aceasta data 720 g de faina. Si ca sa nu mai fie lipicios, adaugam cativa stropi de ulei deasupra aluatului.
Impartim aluatul in 4 portii egale. Bucatile cu care nu lucram se tin invelite in folie de plastic.
Pentru intinderea foilor puteti folosi urmatoarea metoda:
Se elibereaza plansa de lucru, se sterge cu o laveta umeda si se lipesc pe ea doua bucati mari de folie alimentara, suprapuse, astfel incat sa obtinem un patrat mare.
In mijlocul foliei alimentare se pune o bucata de aluat. Intindem cu sucitorul intr-o foaie foarte subtire, de dimensiuni ceva mai mari decat tava de copt. Este important s-o intindem subtire, pentru ca aluatul isi mareste volumul de 3-4 ori in cuptor.
Apoi luam o hartie de copt, o lipim pe foaia de aluat proaspat intinsa, si intoarcem tot ansamblul, adica inclusiv folia alimentara.
Deslipim plasticul (care se reutilizeaza pentru intinderea urmatoarelor foi), se impunge aluatul cu o rola speciala cum este aceasta , sau cu furculita, si apoi se transfera in tava.
Foarte simplu, usor si curat. Taiati excesul de aluat de pe margini si dati tava la cuptorul preincalzit timp de 5 minute, maxim 6. Eu am copt 5 minute.
Cat timp o foaie se coace putem intinde alta.
Asa trebuie sa arate foaia proaspat scoasa din cuptor. Se scoate foaia coapta, si se pune o alta cruda. Nu este necesar sa lasam tava sa se raceasca.
Procedam la fel pentru toate foile. Apoi le lasam sa se traceasca bine, rasfirate.
Ne reintoarcem la crema.
Scoatem castronul cu gris de la frigider si pregatim tot untul gras Covalact de Tara ramas, adica 300 g . Asa cum am mentionat in lista de ingrediente untul trebuie sa fie la temperatura camerei iar grisul trebuie sa fie complet rece. Daca baza de gris nu este rece, va topi untul si se va taia. Se poate repera daca o dati la rece ulterior, dar crema nu va mai fi alba ci va avea va un aspect cenusiu semitransparent.
Adaugam untul treptat si mixam. La inceput crema nu arata deloc placut, dar pe masura ce incorporam untul devine din ce in ce mai omogena. Nu uitam sa incorporam si coaja rasa de lamaie, optional zeama de lamaie si aroma de vanilie.
Dupa incorporarea acestor ingrediente gustul dulce al cremei se dilueaza, deci mai puteti adauga zahar sau miere pentru indulcire. Luati in considerare insa, ca Albinita mai contine si gem dulce, asadar este bine sa nu exageram. Eu am adaugat aici inca 50 g de miere.
Crema noastra este gata. Asa arata crema noastra. Alba, gustoasa, fina si onctuoasa.
In tava in care am copt, asezam o hartie de copt sau o folie alimentara, o foaie de prajitura, si jumatate din crema de gris si unt. Apoi o alta foaie, gemul de macese inca o foaie urmata de crema si ultima foaie. Pastrati-o pe cea mai frumoasa, pentru fata prajiturii.
Se impacheteaza in folie si se da la rece cel putin 24 h.
Apoi se indeparteaza marginile prajiturii care sunt mai groase si au mai putina crema, si apoi se portioneaza la dimensiunea dorita.( Uitati asa arata si interiorul! ). Puteti portiona in 24 de bucati mai mari, ca la prajiturile de cofetarie, sau sa faceti mini prajituri si sa divizati in 48 sau mai multe bucati.
Pofta buna!




În bucătărie la Chiva
Nuci umplute cu gust de copilarie

Nuci umplute cu gust de copilarie

 Mod de preparare: Mai intai ne ocupam de crema pentru ca are nevoie de putin timp sa capete consistenta. Avem nevoie de doar 2 ingrediente principale ca sa ne iasa o crema fina si delicioasa ...
Tot articolul
Chec rapid cu iaurt Bio Covalact de Tara si visine

Chec rapid cu iaurt Bio Covalact de Tara si visine

 Mod de preparare: 1. Mai intai preincalzim cuptorul la 160 grade Celsius.Din pachetul de unt 80% grasime Covalact de Tara destinat pentru prajitura luam o portie mica ca sa ungem tava cu ea ...
Tot articolul
Faguri cu crema de cacao

Faguri cu crema de cacao

Mod de preparare: Intr-un castron potrivit de mare adaugam un pachet intreg de unt superior cu 80% grasime Covalact de Tara. Il topim. Peste untul topit, care ar trebui sa fie doar caldut, nu ...
Tot articolul
Amandina de casa fara fondant

Amandina de casa fara fondant

Mod de preparare: Blatul: timpul de pregatire al blatului este redus de aceea mai intai preincalzim cuptorul la 190 de grade Celsius, caldura sus si jos, plus ventilatie. Pregatim o tava tapetata ...
Tot articolul