Pască uşoară şi răcoroasă cu Brânză de vaci Covalact de Ţară


Ingrediente Covalact de Ţară
Brânza de vaci 6% grăsime
Smântână 10% grăsime

Ingrediente:

Pentru 8 persoane

1 cozonac simplu, cu stafide
500 – 600g Brânză de vaci Covalact de Ţară 6% grăsime
140g Smântână Covalact de Ţară 15% grăsime
4 linguri zahăr pudră, cernut
1 linguriţă esenţă de vanilie
40g stafide (optional înmuiate în puţină apă călduţă cu 2 linguri de coniac)
40g coajă de portocală confiată, tocată în bucăţele
40g merişoare uscate
Circa 100 ml alcool: coniac / lichior de portocale / vin desert (muscat ottonel)
Cacao pulbere, pentru decor

Poftă bună!

 Mod de preparare:



1. Se tapetează un castron de metal sau de sticlă, cu diametrul de circa 20 – 25 cm, cu mai multe straturi de folie alimentară, astfel încât folia să atârne suficient peste marginile castronului.
2. Se taie cozonacul în felii, astfel încat să putem tapeta cu cozonac toată suprafaţa interioară a castronului. Se păstrează suficiente felii încat, la final să putem alcătui un fel de capac la suprafaţa castronului.
3. Se stropeşte stratul de cozonac din castron cu alcoolul, astfel încât să se înmoaie uşor şi să formeze un strat uniform şi complet.
4. Într-un alt castron, se amestecă (cu telul sau cu mixerul) Smântâna Covalact de Ţară, esenţa de vanilie şi zahărul pudră, până când acesta din urmă este complet încorporat. Se adaugă treptat Brânza de vaci Covalact de Ţară bine scursă şi se amestecă până când obţinem o compoziţie cremoasă. Se gustă şi – la nevoie – se mai adaugă puţin zahăr pudră.
5. Se încorporează delicat stafidele, coaja de portocală şi merişoarele.
6. Se umple „forma” de cozonac din castron cu crema de brânză şi smântână.
7. Se acoperă cu restul de felii de cozonac, stropite şi ele cu puţin alcol.
8. Se aduce folia alimentară în exces peste castron.
9. Se aşează deasupra o farfurie de mărime potrivită şi, peste farfurie, o greutate (cum ar fi o cutie de conserve de 800g)
10. Se pune în frigider timp de cel puţin 6 ore, optim peste noapte.
11. În momentul servirii, se îndepărtează greutatea şi farfuria. Se desface folia alimentară şi se ridică delicat de marginile ei, pentru a desprinde prăjitura de castron.
12. Se răstoarnă pe o farfurie sau pe un platou, se presară cu cacao pulbere şi se decorează cu fâşii de portocală confiată.


În bucătărie la Chiva
Nuci umplute cu gust de copilarie

Nuci umplute cu gust de copilarie

 Mod de preparare: Mai intai ne ocupam de crema pentru ca are nevoie de putin timp sa capete consistenta. Avem nevoie de doar 2 ingrediente principale ca sa ne iasa o crema fina si delicioasa ...
Tot articolul
Chec rapid cu iaurt Bio Covalact de Tara si visine

Chec rapid cu iaurt Bio Covalact de Tara si visine

 Mod de preparare: 1. Mai intai preincalzim cuptorul la 160 grade Celsius.Din pachetul de unt 80% grasime Covalact de Tara destinat pentru prajitura luam o portie mica ca sa ungem tava cu ea ...
Tot articolul
Faguri cu crema de cacao

Faguri cu crema de cacao

Mod de preparare: Intr-un castron potrivit de mare adaugam un pachet intreg de unt superior cu 80% grasime Covalact de Tara. Il topim. Peste untul topit, care ar trebui sa fie doar caldut, nu ...
Tot articolul
Amandina de casa fara fondant

Amandina de casa fara fondant

Mod de preparare: Blatul: timpul de pregatire al blatului este redus de aceea mai intai preincalzim cuptorul la 190 de grade Celsius, caldura sus si jos, plus ventilatie. Pregatim o tava tapetata ...
Tot articolul