Mod de preparare:
1. Preîncălzeşte cuptorul la 200 grade Celsius. Tapetează o tavă cu hârtie de copt.
2. Într-un castron, amestecă bine făina cernută, zahărul, praful de copt, bicarbonatul şi sarea.
3. Adaugă untul tăiat cubuleţe şi amestecă delicat, cu vârfurile degetelor, până când aluatul capătă o consistenţă nisipoasă, iar untul nu este perfect încorporat.
4. Fă loc în mijlocul aluatului şi toarnă
laptele bătut.
5. Cu o spatulă de silicon, amestecă încercând să omogenizezi aluatul.
6. Adună aluatul cu mâinile date cu făină şi frământă-l delicat, doar cât să se lege.
7. Pune aluatul pe un blat presărat cu făină. Întinde-l uşor, cu un sucitor dat cu făină, până când ajunge la grosimea de 1,5 – 2cm.
8. Cu o formă circulară, taie discuri de aluat cu diametrul de circa 5 cm. Nu răsuci forma atunci când tai aluatul, ci ridică doar vertical – astfel biscuiţii vor creşte frumos, în mai multe straturi.
9. Aşează discurile de aluat în tavă, lăsând o distanţă de câţiva centimetri între ele.
10. Dă la copt, în zona de mijloc a cuptorului, pentru circa 15 minute, până când minibiscuiţii sunt crescuţi şi rumeni la suprafaţă.
Serveşte-i proaspeţi, la micul dejun sau la cină, cu tot felul de garnituri: unt , gem sau miere, brânză.