Mod de preparare:
1. Preîncălzeşte cuptorul la 180 grade Celsius.
2. Curăţă merele de coajă şi cotor, taie-le în felii. Pune-le într-un castron şi amestecă-le bine cu cele 4 linguri de gem de caise şi sucul de portocală.
3. Aşează merele, în strat uniform, pe fundul unei forme de ceramică termorezistentă.
4. Într-un castron, amestecă fulgii de ovăz, făina şi scorţişoara.
5. Adaugă
Untul Covalact de Ţară, de la frigider, tăiat în cubuleţe. Amestecă această compoziţie cu vârfurile degetelor, ca pentru un aluat fraged. Adaugă zahărul, continuă să amesteci uşor.
6. Toarnă acum şi mierea - foloseşte lama lată a unui cuţit, pentru a omogeniza şi a obţine mici bulgăraşi de compoziţie. La copt, aceştia vor deveni dulci şi crocanţi.
7. Presară amestecul obţinut, în strat uniform, deasupra merelor din formă. Dă la cuptor pentru 30 - 35 minute, până când sucul merelor începe să clocotească de sub crusta aurie şi delicioasă.
8. Scoate din cuptor, lasă să se răcorească timp de 10 minute. Serveşte fiecare porţie, într-un castronel, cu câte o lingură de
Brânză Făgăraş 8% grăsime Covalact de Ţară sau
Smântână Covalact de Ţară 15% grăsime.
Poftă bună!