Un decan de vârstă pentru fermieri, un exemplu pentru noi toți

Appor Pavel Csaba are 93 de ani. O vârstă la care alții stau în cerdac și privesc zilele trecând sau povestesc strănepoților întâmplări de demult.  Pe domnul Appor, trecerea timpului nu l-a putut face să renunțe la muncă, ba dimpotrivă.  Fără un risc prea mare de a greși, putem spune că domnia-sa este decanul de vârstă al fermierilor din România.  Da, ați citit bine, Appor Pavel Csaba conduce și acum, energic și plin de planuri pentru viitor, o fermă de pe dealurile județului Covasna.

Într-o dimineață răcoroasă de august, pornim din Sfântu Gheorghe și urcăm pe drumul care duce din Transilvania spre Moldova, către comuna Turia, din zona depresiunii Trei Scaune.  Aflasem deja că gazda noastră ar putea fi la câmp, căci e vremea secerișului.  Îl găsim însă în biroul său modest, din incinta fermei care ocupă grajdurile fostului CAP.  Iar întâmplările pe care prinde să le depene încep cu multe secole în urmă.

Familia  Appor din Turia este extrem de veche, fiind atestată documentar încă din anul 1312.  De-a lungul timpului, strămoșii domnului Appor au fost baroni ori conți, au construit palate și școli, au fost protectori ai artelor. În buna tradiție a familiei sale catolice, chiar și numele pe care îl poartă fermierul nostru este unul uimitor de complex: Csaba Vasile Iosif Ioan Anton Pavel.  

Ne-am fi așteptat ca acest extraordinar arbore genealogic să îl predispună pe domnul Appor la un alt fel de subiecte, însă domnia-sa face ce face și aduce iar și iar vorba despre muncă, despre fermă.  Cu greu îl readucem pe calea amintirilor, unele dintre ele încă dureroase.

S-a născut la Turia, unde a locuit împreună cu familia sa până în 1949.  În acel an, au fost cu toții duși la Sfântu Gheorghe și sfătuiți să nu cumva să părăsească orașul. Autoritățile acelor vremuri nu agreau faptul că familia Appor era deținătoarea unor suprafete care depășeau 50 ha de teren agricol. Fără voia lor, au fost mutați apoi la Blaj, sub același tip de interdicție. De muncit, a început să muncească la încărcat – descărcat vagoane, apoi a fost brigadier, grădinar și inginer la Gostat. A terminat Facultatea la Cluj și a lucrat la Jidvei, apoi la Brașov și, în final, la Târgu Mureș, unde s-a și stabilit după ieșirea la pensie din 1985.   Avea 64 de ani.

După 1989, o parte dintre proprietățile familiei au fost retrocedate, în urma unui proces lung și complicat.   Așa se face că în 1991, la 70 de ani, a revenit la Turia și în casa părintească – acum un conac modest din apropierea fermei.  Fostul CAP se află pe pământul recuperat, așa că domnul Appor nu a stat prea mult pe gânduri, a cumpărat grajdurile parțial distruse și s-a întors la muncă.

Așa a început afacerea cu vaci de lapte și tot așa a început colaborarea cu Covalact, încă din 1991.  În fiecare zi, negreșit, cisterna Covalact se oprește la ferma domnului Appor pentru a colecta cei 300 de litri de lapte, de la cele 31 de vaci. Însă asta nu este totul – căci fermierul nostru lucrează 120 ha de lucernă și pășune, pentru a asigura hrana vacilor. În plus, crește la ferma cai și porci. Și toate acestea, domnul Appor le face cu ajutorul utilajelor și a doar 8 angajați!

I-am spus că fusesem preveniți că s-ar putea să îl găsim pe câmp și nu a părut mirat.  Da, e adevărat, muncește  - la 93 de ani – în fiecare zi, mai puțin duminica.  Se trezește la ora 6 și merge la fermă ori la câmp.  La prânz, ajunge acasă să mănânce – îl așteaptă soția sa, în vârstă de 89 de ani.  Sunt căsătoriți de 55 de ani!  După masă, domnul Appor se întoarce la treabă, până la ora 7 seara.  Oameni tineri și în putere ar obosi doar ascultând programul său, însă domnia-sa nu dă niciun semn că munca i s-ar părea prea grea sau prea multă. De altfel, ne spune el, acesta este unul dintre secretele longevitatii sale.  Nu a fost bolnăvicios – își amintește cu precizie că a avut hepatita A în 1943, apoi hepatita B in 1963.  Nici prea mult sport nu a făcut, doar ceva atletism și puțin fotbal în curtea liceului.

Vizităm împreună grajdurile.  Vacile se întorc agale de la pășune, zărim câțiva cai într-un țarc și o iapă care smulge agale fire de iarbă, în timp ce mânzul ei caută să se alăpteze.  O imagine idilică, plină de pace. Undeva, mai departe, o altă iapă – de data asta un pur sânge englez – „o doamnă în vârstă, retrasă din activitatea hipică, pe care o găzduim la noi”, așa ne-o descrie domnul Appor.  Se vede că iubește caii, își amintește cu plăcere cât de mult îi plăcea să calareasca, în vremea când era inginer agronom.