Ödi Bácsi, omul care face întotdeauna ce spune

Arcuș e o localitate plină de surprize. Relieful variat, cu o diferență de nivel de aproape 500 metri între râul Olt și vârful Gorgo (1017 m), vegetația bogată și hărnicia celor 1300 de locuitori îi dau un aer primitor, de loc al vacanțelor. Se adaugă la acestea biserica secuiască fortificată și Castelul Szentkeresty Bela, o superbă construcție neobarocă ridicată în anul 1890, în mijlocul unui parc plin de arbori centenari. Astăzi, castelul găzduiește un Centru de Cultură cu parc dendrologic, însă silueta sa elegantă și verdeața abundentă care îl înconjoară sunt pline de ecourile unui trecut fascinant.
Însă oamenii sunt cei care fac, în primul rând, farmecul acesui loc. Sunt oameni muncitori și seriosi, pe care nu prea îi prinzi pe ulițele satului, căci sunt mai mereu la lucru, pe câmpuri, în grădini sau îngrijind de animale. Interlocutorul nostru de astăzi este unul dintre acesti oameni. I se spune Ödi Bácsi, nenea Ödi, și chiar dacă spune că are 75 de ani, nu ne vine sa îl credem – e încă verde ca bradul. S-a născut și a crescut aici, la Arcuș și și-a trăit întreaga viață în jurul fermei de vaci.

Ödi Bácsi le face să devină atente – parcă știu că este omul care are grijă de ele. Una dintre vaci se ridică și se îndreaptă către o mașinărie ingenioasă, dotată cu un fel de minge mare și galbenă. Văcuța apasă cu botul pe minge și gata, bea apă proaspătă. Noi, orășenii, am mai învățat astăzi ceva!

Ajungem în biroul micuț și simplu, încălzit de o sobă de teracotă, al lui Ödi Bácsi. Ne povesteste ca a lucrat in zootehnie inca din anii ’ 60, a fost sef al CAP-ului din localitate timp de 22 de ani și, în tot acest timp, a avut grijă ca la fabrica din apropiere, astăzi Covalact, să ajungă lapte bun și mult. Ferma a fost vizitată chiar de Nicolae Ceausescu, pentru că era cea mai mare și bine organizată din zonă – avea 3500 de capete de animale de lapte și de carne.

Nu îți trebuie mult ca să înțelegi cât de mândru și cât de legat de această fermă este Ödi Bácsi. După 1989, atunci când majoritatea CAP-urilor din jur s-au destrămat, el a fost cel care i-a convins pe oameni să nu risipească ceea ce se construise până atunci. CAP-ul a devenit asociație, iar Ödi Bácsi a rămas să administreze ferma în continuare. Îi plac lucrurile statornice, care trec proba timpului, iar parteneriatul cu Covalact este unul dintre acestea. „E ca o relație între doi oameni care merge bine. De ce să o schimbi sau să renunți la ea?” spune Oedi Bacsi,cu înțelepciunea vârstei sale.
Astăzi, ferma s-a modernizat. Are aparate de muls, sistem ermetic de transport al laptelui, tanc de răcire a acestuia și sistem automat de curătire a grajdurilor. Cele 400 de vaci dau în jur de 30 litri de lapte fiecare, zilnic, și sunt îngrjite de o echipă formată din 10 oameni pentru muls, plus tehnician și medic veterinar.

Ödi Bácsi ne vorbește multe despre felul în care trebuie îngrijite animalele, despre blândețea și răbdarea de care trebuie să dai dovadă. Nimeni nu are voie să țipe în grajd, iar pe timpul mulsului, toată lumea își lasă telefoanele mobile afară și vorbește în șoaptă. Mulsul în sine este un adevărat ritual, de parcă văcuțele se află într-un centru de relaxare. Ugerul este spălat cu apă călduță, masat ușor, apoi se petrece mulsul propriu-zis, iar ugerul este din nou spălat la final. Om calm și răbdător, Ödi Bácsi se încruntă doar atunci când vobește despre cei care ar îndrăzni să îi supere văcuțele.
Tot ce le este acestora necesar, se produce la fermă.  În plus, Ödi Bácsi se mai ocupă de construcții, iar pe lângă fermă, a mai dezvoltat și o moară cu brutărie. Secretul longevității sale pare a fi munca, însă atunci când îi punem această întrebare, ne răspunde sigur pe el: „Secretul meu este faptul că mi-am respectat întotdeauna cuvântul dat. Mergeți în sat și întrebați, vă veți convinge că așa este.”

Însă nu avem nevoie să întrebăm în sat, tot ce ne înconjoară este dovada vie că Ödi Bácsi este un om care face ceea ce spune. Are doi băieți și cinci nepoți – ochii i se luminează când povestește despre ei. Iar băieții i-au făcut o mare supriză când, știindu-l pasionat de fotbal, l-au luat în Spania, să vadă un meci între Barcelona și Real Madrid. Nu mai fusese în „concediu”, așa cum mergem noi, cei de la oraș, de 40 de ani.  Îl întrebăm care e dorința lui cea mai mare și ne răspunde simplu că își dorește mai multă ploaie, să se facă hrană din belșug pentru animale.
A venit timpul să ne despărțim de Ödi Bácsi, însă înainte de a pleca, el insistă să vizităm moara și brutăria. Darul său pentru noi este o pâine cu cartofi, mare cât roata carului, cum numai în Ardeal găsești. Pe tot drumul către București, pâinea asta umple mașina cu mirosul ei, făcându-ne să ne amintim de ferma lui Ödi Bácsi. Și să poftim la o felie zdravănă, unsă cu unt bun, făcut din lapte de Covasna!