Oameni muncitori, oameni primitori: Gheorghe Costea și familia sa

Gheorghe Costea vine dintr-o familie cu lungă tradiție în oierit. Însă acum are o înfloritoare fermă de vaci. Despre decizia de a trece de la o activitate la alta, despre planurile sale de viitor și despre familia de care este foarte mândru, vom afla cu siguranță mai multe de îndată ce ajungem la ferma situată la marginea stațiunii Covasna.

Zona este una extraordinară, desprinsă parcă din povești. Nu departe se află faimoasa Vale a Zânelor, unde se ține anual Nedeia Mocănească. Chiar în centrul stațiunii Covasna, un alt punct de reper unic - Balta Dracului, un mic vulcan noroios, încă activ.
Domnul Costea ne întâmpină – e un bărbat înalt și bine legat, cu aerul omului serios și plin de bun simț. Ca orice gospodar adevărat, care cunoaște rostul muncii, e zgârcit la vorbă - putem ghici că preferă faptele, cuvintelor.

Pentru a desmorți atmosfera, îi cerem voie să facem câteva fotografii prin fermă. Ne conduce spre grajduri și ne-o prezintă pe văcuța – vedetă, cea care dă zilnic cel mai mult lapte. E ușor stingherit când îl invităm să apară în fotografie, însă - în final – acceptă și pozează cu mândrie.
Gazdă amabilă, domnul Gheorghe Costea ne invită la el acasă, să îi cunoaștem familia. Ce supriză plăcută! Intrăm în curtea mare și curată, plină de flori. Din bucătărie, ne învăluie miresme grozave. Soția și unul dintre băieții săi ne ies înainte și ne invită să prânzim împreună.

Încet-încet, cu întrebări stăruitoare, începem să descoperim povestea acestui gospodar. Din moși strămoși, familia sa s-a ocupat de oierit. Toate frumoasele case din jur aparțineau, pe vremuri, oierilor. Încă de la 9 ani, Gheorghe Costea a început să meargă la stână împreună cu tatăl său și cu cei doi frați mai mari. Era o stână mare, cu 600 de oi, de care se îngrijeau tot timpul mai mulți oameni. Mai ales iarna, fiarele pădurii – urși și lupi – dădeau târcoale cu orele stânei, ținând treji oameni și câini așișjderea. Viața grea, oieritul – luni în șir petrecute pe munte, fără apă curentă sau curent electric, pentru a îngriji mioarele care dau lapte doar din mai până în septembrie…

Multe povești de la stână are gazda noastră, însă ne întoarcem la cea a fermei de văcuțe. Domnul Costea a început această afacere în 1994. În 1999 avea 15 juninci gestante, iar acum are peste 100 de vaci și planuri de dezvoltare rapidă.

A pornit de la zero, construind ferma pe terenul primit moștenire de la bunicul său. În anii ’40 bunicului i-au fost confiscate 11 hectare de teren – bătrânul a murit neîmpăcat că pământul nu se întorsese în familie. Însă în cele din urmă l-au recuperat, iar acum îl folosesc pentru o parte din furajarea vacilor din fermă. Ziua de muncă la fermă începe în zori, cu primul muls de la 4:45. Peste zi, Gheorghe Costea se ocupă și de cele 100 hectare de pășune – e nevoie de furaje pentru un amestec optim, astfel încât vacile să fie bine hrănite și să dea mai mult lapte gustos și sănătos.

Afacerea crește constant prin reinvestirea câștigului. Ferma se modernizează continuu: în anul 2005 a fost mărit grajdul, iar în 2006 au tras electricitate. În 2007, a urmat prima instalație de muls, completată și modernizată în 2013.

Parteneriatul dintre Gheoghe Costea și Covalact a început tot în 2007. Cisterna sosește dis-de-dimineață, în fiecare zi, pentru a lua laptele din noul rezervor special, în care acesta este stocat. Rezervorul este legat ermetic la instalația de muls, dar și la cisternă, astfel încât laptele să circule într-un mediu aseptic de la văcuțe și până la fabrica de lactate din Sfântu Gheorghe.

E genul de afacere în care trebuie să fii mereu prezent, ne spune fermierul . Poate de aceea, atunci când îl întrebăm despre momentele de relaxare ori despre vacanțe, domnul Costea zâmbește încurcat, uitându-se spre soție. Ea e cea care ne spune, cu un surâs înțelegător, că au fost câteva zile la mare, pentru cei doi băieți ai lor. Însă, obișnuit cu viața aspră de munte, greu de ținut departe de muncă și rău de căldură, baciul Gheorghe nu a rezistat mai mult de atât departe de fermă, pe malul mării.

Cuminte și respectuos, fiul cel mare, Georgian, ne urmărește cu ochii mari și plini de interes. Ne povestește apoi despre sutele de prieteni pe care îi are pe Facebook. Marian, băiatul mai mic, are doar 10 ani și e tare rușinos – nu îndrăznește să ni se arate, ne spune mama lui. Pentru ei muncește Gheorghe Costea, lor dorește să le lase o afacere prosperă, pe care să o ducă mai departe și să o dezvolte după cum vor crede de cuvință. Ne luăm la revedere și ne despărțim, nu fără regret, de această familie frumoasă de gospodari. Din poartă, baciul Gheorghe ne face semn, iar noi ne îndepărtăm, păstrând în suflet căldura acestor oameni primitori!