Clătite cu Lapte Bătut

Clătite cu Lapte Bătut

Sunt fragede și moi, nevoie mare, nu se usucă a doua zi și nici nu trebuie să lăsați aluatul la odihnă! Iată o rețetă inedită de clătite care merită din plin salvată în caietul vostru cu rețete.

Ingrediente (12 clătite mari):

  • 200 ml de Lapte Bătut Covalact de Țară, rece de la frigider
  • 3 ouă
  • 750 ml de Lapte 3.5% grăsime Covalact de Țară, rece
  • O linguriță rasă de sare
  • O linguriță cu vârf de zahăr
  • 300 g de făină 000
  • 3 linguri de ulei
  • apă pentru diluat aluatul dacă este nevoie

Lapte Bătut
Lapte 3,5% grăsime
Lapte Bătut
Lapte 3,5% grăsime

Mod de preparare:

Secretul frăgezimii pentru aceste minunate clătite este Laptele bătut de la Coana Chiva; un produs 100% natural, cu un gust ușor acrișor și revigorant. Turnăm 200 g într-un castron. Spargem peste el trei ouă și mai adăugăm o linguriță rasă de sare și o linguriță cu vârf de zahăr. Omogenizăm, apoi adăugăm 750 ml de lapte rece 3.5% grăsime Covalact de Țară.

În această mixtură lichidă cernem făină puțin câte puțin amestecând în același timp cu un tel. Încorporată în acest mod făina nu va face cocoloașe, iar clătitele ies mai pufoase și mai fragede. Țineți minte la clătite întotdeauna alegem o făină mai ieftină și mai slabă. Nu ne trebuie făină cu gluten puternic ca la gogoși sau la cozonac.

Aluatul astfel obținut se diluează cu apă daca mai este nevoie, până la consistența unei smântâni lichide. Aluatul se folosește imediat.

Punem o tigaie antiaderentă pe foc mediu spre mare. O gresăm cu o picătură două de ulei și așteptăm să se încingă. Turnăm în tigaie un polonic de aluat și apoi înclinăm în toate direcțiile ca să distribuim aluatul uniform.

Coacem clătita pe o parte apoi o întoarcem și gătim și cealaltă parte. O clătită ar trebui să stea în tigaie în jur de două minute. Nu coacem la foc mic și nu le ținem în tigaie prea mult timp pentru că se vor usca. Dacă dorim să terminăm mai repede putem să lucrăm cu două tigăi odată.

Clătitele ies moi fragede, nici prea groase nici prea subțiri, se potrivesc cu orice umplutură, dulce sau sărată și se păstrează la fel de bune și a doua zi. Poftă bună!

Mai multe rețete din categoria: Desert